Category

Despre Richis

Impresii Radu Oltean, despre Richiș

By | Despre Richis | One Comment

„L-am cunoscut pe Johann Schaas in urma cu 2 ani (in 2006) cand am vizitat a 3-a oara extraordinara basilica gotica din Richiş. D-l Schaas mi-a deschis biserica si mi-a fost ghid vorbindu-mi despre motivul gotic al figurilor grotesti de oameni ce sunt raspandite in interiorul monumentului. Un batran hâtru, intelept si simpatic. Ilustrez acest articol cu imaginile facute cu acea ocazie in basilica din Richis, poate biserica cea mai bogata in sculptura dintre toate bisericie sasesti de sat. Privindu-le nu poti sa nu ramai fascinat de nivelul de cultura si civilizatie la care ajunsesera sasii in veacul al 14-lea. Daca un mic sat cu maximum 30-40 de case isi permiteau sa isi ridice o asemenea mini-catedrala gotica. Read More

Johann Schaas, ultimul sas din Richiș

By | Despre Richis | 4 Comments

Există lângă noi oameni-tezaur, care ne imbogățesc cu poveștile lor. Oameni simpli, joviali, primitori, care-ți împărtășesc o întâmplare din bătrâni și te lasă să-i descoperi tainele în liniște, în timp ce ei se întorc la ritmul vieții lor, cu tihna și greutățile zilnice. Au ochi blânzi, mâini muncite, răbdare și vorbă molcomă pentru oricine îi ascultă. Sunt prea valoroși pentru televiziuni ori premii, pentru că înțelepciunea lor e neprețuită. Read More

Ultimii sași din Translvania

By | Despre Richis, Despre Transilvania | No Comments

Doar casele mai amintesc de faptul că, pe vremuri, Richișul era o localitate săsească. Altădată, centrul fremăta asemenea unui burg nemțesc. Însă exodul sașilor de la începutul anilor ’90 l-a lăsat aproape gol. Un singur om a refuzat să plece din aceste părți. Cu un nume parcă predestinat să ducă mai departe tradiția săsească a Transilvaniei. Johann Schaas. Și-a văzut prietenii, rudele, chiar și pe proprii copii, luând drumul străinătății. Dar nu regretă nicio clipă decizia pe care a luat-o. „Eu cred că aici sunt acasă. În Germania poate că nu mă simţeam atât de liber. Şi nu puteam să-mi trăiesc poate dorinţele toate aşa cum pot să trăiesc aici. Dacă eram în Germania, mă gândeam dacă vii acasă, primul lucru să te duci până sus să vezi cum e grâul”.  Read More

By Transylvania Farms

By Transylvania Farms

Înainte ca Richişul să ajungă una dintre cele mai prospere comune din ținutul Mediaşului şi înainte ca oameni harnici să întemeieze localitatea, locul era aspru şi mlăştinos. Printre trestii, sălcii şi mărăcini nu trăiau decât animalele sălbatice. În amintirea acelor timpuri a fost creat şi elegantul blazon al comunei, un bâtlan păşind graţios printr-un iaz infinit, călăuzit de Luceafăr sub un cer roşu.
Păsările de baltă apar des pe blazoanele europene, lucru datorat probabil alegoriei pelicanului, acesta fiind preluat în iconografie ca simbol al Mântuitorului, al Jertfitorului. Se spune că pelicanul şi-a sfâşiat pieptul, lăsându-şi sângele fierbinte să ţâşnească printre penele albe pentru a-şi reînvia puii fără suflare. În biserica din Richiş această pasăre mitică îşi găseşte un loc de cinste pe cheia de boltă a corului, fiind doar una dintre preţioasele opere de artă din lăcaş. Pe lângă aceste opere de artă biserica este decorată cu numeroase alte sculpturi şi particularităţi deosebite, pe care curatorul Johann Schaas le prezintă cu mult spirit în timpul tururilor oferite turiştilor.