Doar casele mai amintesc de faptul că, pe vremuri, Richișul era o localitate săsească. Altădată, centrul fremăta asemenea unui burg nemțesc. Însă exodul sașilor de la începutul anilor ’90 l-a lăsat aproape gol. Un singur om a refuzat să plece din aceste părți. Cu un nume parcă predestinat să ducă mai departe tradiția săsească a Transilvaniei. Johann Schaas. Și-a văzut prietenii, rudele, chiar și pe proprii copii, luând drumul străinătății. Dar nu regretă nicio clipă decizia pe care a luat-o. „Eu cred că aici sunt acasă. În Germania poate că nu mă simţeam atât de liber. Şi nu puteam să-mi trăiesc poate dorinţele toate aşa cum pot să trăiesc aici. Dacă eram în Germania, mă gândeam dacă vii acasă, primul lucru să te duci până sus să vezi cum e grâul”.
Bătrânul Schaas și soția lui au rămas păstrători ai vechilor valori și tradiții săsești. Cinstea, munca, dar mai ales punctualitatea. Și, când este cazul, păstrătorii umorului săsesc. Când nu trebăluiește prin gospodărie, bătrânul se mai plimbă pe ulițele satului. Se bucură atunci când vede că o parte din casele lăsate în urmă de cei care au plecat au fost recondiționate.
Pe ulițele Richișului nu se mai aude însă germana. Doar foarte rar, atunci când cei de mult plecați se întorc, în vacanță, pe meleagurile natale. E un semn că trebuie să deschidă pentru vizitatori ușile vechii biserici din sat. Care tot în grija lui a rămas. Chiar dacă seriozitatea lor este proverbială, și sașii sunt oamenii. Unii care uneori mai păcătuiau. Pentru ei preotul avea o pedeapsă specială.
Poate că din vechile sate săsești au mai rămas doar poveștile. Și câte un bătrân, precum Johann Schaas, care a refuzat să plece. Dar în urma lor a rămas ceva la fel de important. Influența lor benefică.
sursa: observator.tv
Mai mult